E acea stare de neliniște nostalgică
Revărsată dintr-un preaplin
Al unei inimi visătoare de basme trecătoare
Cu zâne și cu Feți Frumoși,
Cu nebunie adolescentină fără înțelepciune searbădă
Și cu ființă fără neființă;
O nestare izvorâtă
Dintr-o creatură (ne)muritoare, răpită eternității
De-un păcat comis fără cunoștiință,
Căci prinsă în capcana liberului arbitru
Deși fusese programată să-ncalce interzisul;
O stare de revoltă mută
Când sufletul ți se strânge
În pieptul-ți plăpând,
O melodie uitată în cotloanele pierdute
Ale unor amintiri neîmplinite
Țâșnește prin al tău suflet răvășit.
O durere surdă, un ecou al unei fericiri trecute
Sau al unei fericiri rebele
Ascunsă în anticamera unei iubiri promise
De un zeu necruțător.
Ce soartă crudă, ce dulce dor (amor)!
Memento mori 