Deși capu-mi stă pe umeri
Mintea-mi zboară pe coclauri
Nevăzute, un pierde-vară,
Un fior de-l înconjoară;
Neînțelese, ce mutulică,
Un oftat, ce mai oftică;
Sufletul se scuipă-n sân
Oh, tu, frumos nebun?!
Toată viața, alegeri facem,
Într-o doară, doar ne prefacem,
Nu prea tare, cu izbavă,
Nici prea iute, prea multă zarvă,
Națiunea e-n chirpici,
Rațiunea visează mici,
Regele e gol pe stradă,
Dară cine să-l mai vadă?!
Și-așa ne izbăvirăm, dulce dor de primăvară,
De frustrări fără regrete, o lecuță, să nu doară,
Deși le știm pe toate, faptele ne cam omoară,
Însă-n pieptul de aramă, zace un fior de țară;
Și când-ți este lumea mai dragă,
Noi, români de viță aleasă, răsfirați în lumea largă,
Le strigăm cu voce tare, cu mânie proletară
Hei, tu, John, Paul, și alți venetici, dușmani de castă, țara asta nu-i a voastră!
PS Galeria vuvuiește, am făcut-o de poveste
Ce mai vuiet, ce mai freamăt,
Planeta-ntreagă ne pizmuiește
De la Tokyo la Rio, până și la Marea Moartă,
Tu ești Gheorghe, da, Ioane
Auziră-ți noua veste
A murit capra lu’ Sile!
Să trăiești, și la mai mare!
Memento mori 