Cuvinte fără povară, umplute cu cerneală,
Cuvinte fără patimă, aruncate din greșeală,
Cuvinte fără noimă, răsucite pe alocuri,
Învârtindu-se într-un carusel de resturi
De iubire, mușcătură palidă de suflet
Dintr-un corp ce plânge fără zumzet;
Cuvinte ce dansează în roua dimineții
Cerșind o gură, să iasă din adâncuri,
Dar mintea-i prinsă în truda vieții crude
Și-a zăvorât și poarta trăirii muribunde;
Cuvinte ruginite, uitate în morminte,
Plămada unei vieți promise de termite
Ce-au ros în răni pierdute în veșminte
Blestem al unei morți născute dinainte;
Oh suflet blând, rebel fără cuvântare
Ce porți în tine pecetea creatoare,
Ștrengar zâmbind cu-o ultima suflare
Râzând la ceruri, oftând din disperare!
Memento mori 