Iubire născocită în haine de paradă mută,
Ce fuge și s-ascunde, suspină și pre-plânge,
Râzând cu șoapte susurate într-o ureche brută,
Fără emfază, doar cu-o durere înfierată-n sânge;
Se-nvârte și se zbate, zvâcnește și se pierde,
În negura pustie a sinelui, veșnică trufie,
Mocnește cu migală, s-aprinde și iar arde,
Se stinge și se moare pe-un vers de sindrofie;
Zglobie arătare, ce freamăt zguduit de nemurire,
Zadarnică speranță, o veșnicie țintuită în zeghe,
O dulce amăgire cu gust firav de fiere,
Coboară și se-nalță, plutind fără de veghe.
Memento mori 