În strânsoarea adevărului declamat pe rețelele sociale, nici dictatorii atotputernici, nici tiranii sanghinari nu mai sunt ce-au fost odată. Acum, ei se arată lumii într-o lumină grijulie care să le rotunjească colții de prădători sau care să le îndulcească samavolniciile. Ei nu sunt nemernici, sunt doar apărători ai tribului sau ai haitei pe care alte haite din împrejurimi, mai mult sau mai puțin îndepărtate, vor s-o extermine sau să‐i fure identitatea. Și când intrăm pe teritoriul ideologiei identitare, albul devine negru sau zugrăvit în nuanțe cenușii, iar negrul e doar un alb mânjit în tonuri umorale. Iar umorile (ca și gusturile) nu se discută, sunt doar păreri țipate ca verdicte bazate pe așa-zise crezuri, fără putință de-a-le contrazice.
Cine e mai furios și mai în vână, țipă mai tare sau își varsă mai cu spor veninul în noile bodegi virtuale, denumite pompos rețele sociale, acela are câștig de cauză. Iar acoliții intre-ale zbieratului îi țin isonul dându-i inimioare de solidaritate de tejghea, sau din contră, arătând un chip înroșit de vrajbă, pentru a-și marca teritoriul de târâtoare țipătoare. Și viceversa, dacă vreun guru mai procopsit sau vreun șef de gașcă mai deocheat le-o cere în numele unor idealuri mărețe întru propășirea clanului autohton.
Agora a devenit o bodegă universală extra teritorială, unde fiecare are dreptate în bula sa de adevăr rostit cu emfaza unui buric al pământului, din fața unui ecran, devenit la un clic distanță, un avanpost al puterii poporului. Și-atunci când sunt mii și mii de astfel de mici fortărețe deținătoare ale propriului adevăr, se ajunge la o supra-Bulă iar Adevărul se fofilează pe ușa din dos.
Memento mori 