Iubire somnambulă
Căzută în dizgrație,
Oropsită și credulă
Fără educație;
Se duse la plimbare
Cu bursa de cuvinte,
Ce candidă paloare
Lucește din veșminte;
Iar traista cu merinde
Atârnă-n neputință,
Căci gânduri muribunde
Se zbat fără credință;
Într-un destin năvalnic
Deșartă străduință,
Căci moartea e-un pomelnic
De-o dulce biruință…
Iar viața e trecută
C-un suflu dezvelită,
Privirea-i rătăcită
În taină, umbra se alintă.
