O aștepta pe-o bancă într-un parc taciturn,
Vrăbii plăpânde ciuguleau, de jur-mprejur,
Gânduri flămânde zburau ca dintr-un turn,
Firimituri de pâine trădate, un sperjur;
Privirea-i tremurândă, în zare se pierdea,
Oprindu-se cu sfială pe-un chip de mucava,
Orbitele-n străfunduri, o arșiță lucea,
Un trecător vremelnic venind de-altundeva;
Et si tu n’existais pas, liniștea o suspinau,
Cuvinte revărsate, un carusel, se-nvârteau,
Pe-o muzică de taină, iar ei se-mbrâțișau,
Mărgele străvezii de sticlă, perpetuu, se-nșirau;
Primul cuvânt, imbold al unor vremuri de demult,
O lume regăsită, tărâm de freamăt din trecut,
A fost odată, o poveste, înfiripată cu tumult,
Ca niciodată, o fată și-un băiat, iubindu-se, stingându-se c-un sărut.
Memento mori 